Gabriel ZANFIR

„Mama era o fire violentă, nu se îngrijea de noi, iar tata era neputincios cu 6 copii. Vecinii au alertat autorităţile şi am ajuns la FERMA PENTRU COPII. 

În 2011 am ajuns la Casa ABRAHAM, iar aici m-au fascinat brutăria şi, în special, patiseria. “

Citește mai mult aici

Alexandru SIMION

„Am venit în CONCORDIA Orașul Copiilor din Ploiești împreună cu alți trei frați pentru că bunicii nu au mai putut să aibă grijă de noi din cauza banilor.

Când am ajuns la CONCORDIA am început școala. Iar acum sunt angajat la Brutăria CONCORDIA.

Citește mai mult aici.

Ionuț BRĂILEANU

„Eu am ajuns în CONCORDIA de când eram în fașă și am crescut aici. Am avut o copilărie frumoasă, am mers la școală, am intrat în Corul CONCORDIA și am învățat să cânt la saxofon.

Mi-a plăcut de mic să fiu ospătar. Acum urmez cursul pentru ospătar la Școala de Meserii.“

Citește mai mult aici.

Mihaela CERNESCU

„Îmi place mult să gătesc. Am aflat de Școala de Meserii CONCORDIA de la un văr care a studiat aici.

Când am auzit că există o școală unde pot să locuiesc, unde primesc mâncare gătită, mi-a surâs ideea de a urma aici cursurile pentru bucătar. “

Citește mai mult aici.

Marius PARFENE

„Eu sunt din Vaslui, Comuna Roșești. Am ajuns aici datorită fratelui meu care locuia într-un centru. El auzise de această școală de la cei de acolo.

Am ajuns la Școala de Meserii în urmă cu un an și jumătate, iar acum urmez cursul pentru patiser.“

Citește mai mult aici.

BGBGROROMDMDATATDEDE
Maestro, MasterCard, Visa, American Express, Discover, Bank
Facebook Twitter YouTube vimeo