Responsabil Comunitate – Centrul de Zi Casa Austria

Contract: perioadă determinată de 1 an

Program: full-time

Responsabilități principale:

  • Dezvoltarea activității proiectului, prin lucrul cu și pentru comunitățile vulnerabile din Ploiești
  • Crearea și dezvoltarea de relații optime cu:
    • familiile copiilor care sunt deja incluși în programele Centrului de Zi Casa Austria
    • minim 20 de familii focus (familii în situații de vulnerabilitate, ai căror copii nu sunt incluși în activitățile Centrului de Zi, dar care ar putea beneficia de acestea)
    • familiile vulnerabile din comunitatea extinsă
  • Întărirea relațiilor cu familiile și îndrumarea acestora in implicarea corectă și eficientă în evoluția copiilor
  • Direcționarea membrilor comunității către serviciile oferitede Centrele de Zi din Ploiești
  • Efectuarea muncii de teren și îmbunătățirea raporturilor cu reprezentanții comunității țintă, dar și cu autoritățile locale și diverse instituții cu care colaborăm sau intentionăm să dezvoltăm o colaborare
  • Crearea de parteneriate cu instituții și organizații locale pentru implementarea programelor de muncă în comunitate
  • Identificarea nevoilor și problemelor specificeale persoanelor vulnerabile și facilitarea accesului la servicii de sprijin (asistență socială, consiliere psihologică etc.)
  • Participarea la întâlniri și sesiuni de informare cu reprezentanții comunității
  • Promovarea în comunitate a activitaților centrului pe care îl reprezintă și identificarea de noi familii ce urmează să fie incluse în proiect
  • Promovarea școlarizării copiilor din grupul țintă și încurajarea activă a membrilor comunității să se implice în susținerea frecventării școlii de către copii
  • Participare activă la procesul de acomodare / educare / pregătire școlară a copiilor și părinților cu Centrul de Zi Casa Austria în scopul integrării școlare și sociale a acestora; desfășurarea diferitelor activități sportive și recreative, alături de și pentru participanții la programele centrului.

Candidatul ideal:

  • Abilități de comunicare
  • Abilități de negociere și asertivitate
  • Minim studii medii
  • Formarea în Asistență Socială / Psihologie sau specializarea de Pedagog Social reprezintă un avantaj
  • Experiența de lucru cu grupuri defavorizate constituie un avantaj
  • Carnet de conducere categoria B
  • Empatie și răbdare.

Beneficii:

  • Salariu aliniat mediului ONG și tichete de masă
  • Bonus de ziua de naștere
  • Bonus de Paște și Crăciun
  • Al 13-lea salariu
  • Asigurare medicală privată și un pachet de analize gratuite, anual
  • Acces gratuit la traininguri și cursuri de specialitate
  • O zonă de activitate provocatoare, cu mult spațiu pentru inițiativă proprie și posibilități de dezvoltare
  • Satisfacția de a contribui la dezvoltarea durabilă a societății.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un CV însoțitde o scrisoare de intențiepână la data de 30.11.2024, la adresa de e-mail: roxana.teodorescu(at)concordia.org.ro .  Vă rugăm menționați în subiectul mesajului: Responsabil Comunitate – CZ Casa Austria.

Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerințele menționate și sunt selecționate pentru interviu. Pentru detalii suplimentare puteți suna la  +40 733 103 044.

CONCORDIA este o organizație care protejează copiii de orice formă de abuz sau comportamente inadecvate și are o politică funcțională de protecție a copilului.

Este strict interzis abuzul fizic și psihologic și neglijarea copiilor și tinerilor beneficiari ai organizației! Angajatul/a va respecta cu strictețe Politica de Protecție a Copilului a Organizației și Codul său de Conduită, în caz contrar el/ea va suporta consecințele prevăzute în Regulamentul de ordine interioară al organizației, Codul Muncii sau Codul penal, în funcție de rezultatele investigațiilor realizate intern sau de către autoritățile de aplicare a legii.

Aplicând pentru aceste poziții, sunteți de acord că datele transmise să fie procesate în vederea realizării selecției. Mai multe detalii privind politica de confidențialitate găsiți aici

Newsletter Donează